Apoi totul a devenit luminos; îmi puteam aminti tot ce învățasem vreodată. De la ziua în care mi-am descoperit dragostea pentru fizică până în ziua în care am decis să o urmez, până în momentul când mi-am deschis ochii pentru prima dată pentru a vedea o lume dincolo de mine.
Fiecare pas care m-a adus aici, la momentul acestui transfer, nu stiu cum altfel aș putea să il numesc, este la dispoziția mea pentru a fi revizuit și analizat.
Nu se simte așa cum spuneau vechile religii, este un loc de învățare și înțelegere. Tipul absolut de înțelegere.
Toate conexiunile și toate momentele timpului sunt afișate; evenimentele nu sunt de dezbătut ci de înțeles.
Spațiul care mă înconjoară este alb, o lumină orbitoare și strălucitoare.,
Se simte ca și cum aș sta în mijlocul unei stele care este făcută pur și simplu din energie, de la nucleul său până la marginile exterioare; unde explozii de valuri zboară spre designul grandios, prezentând un spectacol de culori tuturor formelor care au fost construite pentru a-l percepe.
Primul meu instinct este să-mi închid ochii, însă descopăr că nu am ochi… și uitându-mă în jur, nu îmi văd corpul, dar mă simt pe mine și se simte real.
Nu știu exact unde sunt… dar… o intuiție interioară mă face să cred că sunt în lumină, este cea mai familiară experiență care se leagă de această percepție a spațiului în care mă aflu.
Este reflecția și strălucirea care adesea ne face să orbim când o privim prin ochii noștri fragili, ceea ce m-a făcut să mă gândesc la ea; un efect al unei percepții pe care nu par să o simt acum, însă încă pot să vizualizez și să îmi amintesc efectele ei.
În acest spațiu în care mă aflu, printre tot ce se manifestă și se exprimă aici; văd bucăți din mine împrăștiate, sunt legate într-un mod flexibil și nepermanent, ele îmi arată tot ce face parte din mine, dincolo de amintirile mele umane…
Aceste bucăți pe care le simt ca fiind ale mele, sunt mici și rotunde, mă fac să mă gândesc la baloane făcute din lumină.
Sunt maleabile când interacționează, ca apa; sunt luminoase ca și cum ar avea un bec în interiorul nucleului lor, poate un strop de energie…
Aceste bule asemănătoare apei se extind și se contractă, aleg forma pe care o iau, și, simt că aleg si eu împreună cu ele.
Pari să conțină dimensiuni și adâncime, în care matrici de expresie matematică formează un fel de realitate…
Este un moment al vieții pe care îl conține? sau poate o amintire?
Sunt conștientă că aceste bucati de lumina sunt eu, chiar dacă sunt în bucăți, și se simte ca și cum noi, sau eu, curg în pace în acest loc pe care l-am descrie ca un sentiment de acasă; un sentiment călduros de acasă în acest amestec strălucitor de forme cu multe arome.
Aromele, simt, sunt culori, și fiecare pare să aibă un mod diferit de a interacționa, de a percepe, de a lega, precum și o expresie vizuală unică.
Sferele de lumină devin o culoare într-o formă, și alta când se schimbă. Ca firele unui curcubeu care devin o bilă de fire albe de lumină aici, și o bilă de fire colorate acolo, apoi revenind la starea lor de fire.
Ele îmi amintesc de ceea ce știam a fi spectrul luminii.
Mama mea, mama pe care am avut-o în viața mea, era foarte pasionată de folosirea luminii și culorilor ca simboluri pentru a-și exprima fascinația pentru artă și știință.
Acum, gândurile mele sunt pline de aceste simboluri, pot lega știința ei artistică de această percepție.
Aceste amintiri mă ajută să găsesc o cale să vă povestesc despre ceea ce percep aici, și pentru mine să înțeleg ce trăiesc.
Jocul de forme și culori mă face să evoc imaginea unui aliment pe care îl numeam înghețată, cu multe forme și amestecuri de culori.
Aceste forme, arată ca aromele luminii; un amestec delicios de nuanțe de lumină, fiecare cu un comportament distinct. Un comportament la fel de unic ca gustul aromelor de înghețată.
Aroma lor, culoarea lor unică, vorbește despre ele; și definește preferința în cum și când fac… ce fac și cât de mult este necesar să facă…
În aceste forme și culori, bucăți de conștiință sunt prezente; nu așa cum o știam ca om, dar într-un mod diferit pe care nu pot să-l descriu în cuvinte… fără început… fără sfârșit… conștiința este o existență fundamentală…
Aceste mici bule asemanatoare apei, care țin lumină, curg în diverse modele arătându-și formele și dând naștere la culori.
Orice formă iau este decisă în simetrie, simetria aduce ordine în fluxul de lumini; influențează expresia culorilor… și un dans al curiozității exprimat în mișcări colorate se naște.
Ele trec una prin alta și trec una pe lângă alta… îmi amintește de ceea ce știam ca interacțiuni galactice; când două galaxii se întalnesc dar conțin atât de mult spațiu încât unele bucăți se contopesc iar altele abia se ating.
Acest loc, este similar, dar, mult mai luminos și mai apropiat, un loc în prima linie pentru scena gândurilor și existenței.
Numărul lor este în continuă schimbare, par să schimbe valori, informații, iar aceste modificări influențează ce sunt și cum arată.
Se simte pașnic, la fel ca timpurile când obișnuiam să fiu în natură.
Imaginați-vă acel moment în timp când ați simțit că nu aveți nevoie de nimic altceva, nicio altă dorință nu vă invadează, o stare de bucurie pură.
Așa aș descrie-o.
La început, a fost o liniște stranie în acest loc în care m-am găsit; dar aceste forme și expresii aduc sunet și imagini pe măsură ce plutesc în jur, în modelele lor.
Ele trec pe lângă mine ca și cum aș privi pe un ecran existența cuiva. Fiecare poveste poartă propria sa melodie, asemănătoare cu ceea ce îmi amintesc a fi melodii.
Unele povești par triste și sunt complexe ca simfoniile care se întind pe multe pagini, în timp ce altele par vesele și colorate.
Aud o voce care îmi vorbeșeste, simt că o cunosc…”
Vocea:
“Sentimentul de curiozitate ne-a dat energia să ne mișcăm și mișcarea noastră, propria noastră existență, creează aceste vibrații de sunete, aceste melodii ale vieții…
Fiecare melodie, fiecare poveste este încapsulată în bucățile noastre; ne definim unii pe alții, separați și totuși conectați. Împreună, facem tot ce este și poate fi.
Existăm și schimbăm, primim și trimitem; știm că suntem ceea ce alegem, dar, suntem de asemenea totul în același timp până când decidem să fim un lucru sau altul.
Focalizați sau dispersați, tot noi suntem; și noi creem povestea existenței.”
“Sunt încă confuză de cum pare totul să existe aici …melodiile lor combinate sunt ca picături de plăcere, ca și cum aș mânca ceva ce îmi place profund.
Se simte aproape ca o plăcere fizică chiar dacă nu sunt conștientă de a avea un corp; cel puțin nu pot percepe ceea ce înțeleg ca fiind un corp… Pot percepe totuși stări de simțire și conștiență…
Timpul în acest moment nu se simte ca trecând sau oprindu-se, se simte ca și cum timpul nu ar fi prezent deloc; doar o stare continuă de a fi, de a exista într-un moment la alegere temporar sau afară in a fi totul simultan, fiind liber să fiu o bucata din a fii sau să fiu totul.
Percep trecutul ca fiind în prezent; apoi, este viitorul, dar tot în prezent; apoi viitorul este trecutul, exprimându-se în prezent, și totuși, prezentul este oriunde am nevoie să fie.
Unde mă concentram, acela devenea prezentul.
La început îmi era neclar ce trăiesc aici dar eu… cine eram, sau poate, cine sunt; înțeleg complexitățile timpului și spațiului care se manifestă acum în jurul meu.
Vocea pe care o aveam în mintea mea, care a fost cu mine în forma mea umană, adânc în esența mea dar niciodată vorbind în afara mea, pare să fi urmat; Îmi vorbește cu blândețea pe care mi-o amintesc de la o mamă.
Amuzată cu blândețe la perspectivele și acțiunile simple ale copilului, îl învață cu blândețe cum să crească și să evolueze de la percepeea suprafeței la înțelegerea adâncimii a ceea ce este; până când copilul învață imaginea mai largă și devine parte din lumea “adultilor”.
În același mod, draga mea voce pe care mi-o amintesc din viața mea ca om, este cu mine, dar se simte ca fiind mai mare și mai clară; poate acum, eu sunt entitatea abia auzită dinăuntru.
Se simte ca și cum aș învăța din nou regulile de a fi, de a te mișca, de a schimba și de a exista, într-un mod diferit de cel pe care l-am cunoscut.
Similar unui copil născut într-o lume mult mai mare decât el, și care trebuie încă să învețe cum să perceapă și să folosească propriul său corp pentru a coexista cu cei de tipul său, mă simt ghidată într-o călătorie de a învăța și de a deveni.
În perceperea acestor lucruri în jurul meu, în mijlocul acestei căi lungi și adânci de înțelegere; mi se arată cum să devin și să fiu parte din ceea ce este… “a fi” însuși.”
